
Cursuri pian
Școala de Artă ArioDante - București

De o adaptabilitate şi expresivitate aparte, pianul e la el acasă atât în lumea muzicii clasice, cât şi în universul jazzului şi al muzicii pop fiind considerat instrumentul muzical desăvârșit.
Se remarcă pe scenele de concerte atât prin impetuozitate, ca instrument solistic, cât şi prin discreţie, ca instrument de acompaniament pentru un cântăreţ timid. "Poate ţine locul unei întregi orchestre", dar se şi poate armoniza uşor cu aproape orice instrument. Descris drept "echivalentul muzical al paletei pictorului", pianul a inspirat unele dintre cele mai frumoase compoziţii muzicale scrise vreodată.
Eşti tentat să continui în fascinanta lume a muzicii?
Scopul acestei secțiuni este acela de a descoperi şi încuraja copiii și tinerii care se dedică studiului muzicii, al pianului în special.
Înscrie-te și tu pentru a-ți verifica abilitățile, pentru a-ți verifca nivelul de cunoștințe și experiență.
Studiu
Studiul acestui instrument poate începe la orice vârstă, dacă există flexibilitate a brațelor, iar degetele au forța necesară pentru a acționa claviatura pianului.
Despre cursuri
Durata unui curs individual este de 50 minute.
Citiți ultimele noutăți pe ARIODANTE blog.
Abonamente lunare:
- Abonament tip A – 24 cursuri ( 6 cursuri/ săptămână) – 1.560 lei
- Abonament tip B – 16 cursuri ( 4 cursuri/ săptămână) – 1.120 lei
- Abonament tip C – 12 cursuri ( 3 cursuri/ săptămână) – 900 lei
- Abonament tip D – 8 cursuri ( 2 cursuri/ săptămână) – 640 lei
- Abonament tip E – 4 de cursuri ( 1 curs/ săptămână) – 360 lei
Abonamente bimestriale:
- Abonament tip A – 24 de cursuri ( 3 cursuri/ săptămână) – 1.650 lei
- Abonament tip B – 16 cursuri ( 2 cursuri/ săptămână) – 1.200 lei
- Abonament tip C – 8 de cursuri ( 1 curs/ săptămână) – 650 lei
Cuvinte relevante: cursuri pian, cursuri pian bucuresti, lectii pian, scoala pian, scoala ariodante, scoala arta bucuresti, scoala pian bucuresti, scoala muzica si pictura.